In Memoriam

Părintele Gherasim Iscu    

În 1942  este ales ca stareţ al Mănăstirii Tismana luminatul cărturar, om duhovnicesc Gherasim Iscu, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Sub păstorirea părintelui Gherasim, om cu voinţă de fier şi viaţă curată se fac multe îmbunătăţiri în mănăstire.

În 1949 este arestat şi condamnat la ani grei de temniţă, acuzat fiind că a oferit găzduire şi hrană luptătorilor anticomunişti din munţi.

Ajunge la Canal unde se muncea 16 ore pe zi urmate de alte 4 de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoţi cu un regim de exterminare rapidă. Avea mari resurse sufleteşti. Delatorii l-au turnat că oficiază spovedanii şi cuminecături şi drept urmare a fost bătut, izolat, înfometat peste teroarea generală.

Omul e din carne şi oase, duhul nu poate ignora legile vieţii, astfel că ascetul îmbunătăţit în cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat şi aproape murind a fost dus la Tg. Ocna unde în aceeaşi celulă întâlneşte pe cel ce odinioară îl schingiuise şi care fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Atunci părintele Gherasim purtat fiind pe braţe se duce la patul ucigaşului său şi îi oferă iertarea. S-au rugat împreună, s-au îmbrăţişat şi au murit în aceeaşi noapte. Era noaptea de Crăciun, noaptea în care Hristos se născuse în inima unui comunist torţionar.

 

  Părintele Teofilact  

Fratele Timotei Busuioc s-a născut în anul 1904 şi era venit din Basarabia. A îmbrăcat rasa monahală sub numele de Teofilact punând metanie la Mănăstirea Lainici.

În 1951 datorită sensibilităţii sale duhovniceşti Părintele Teofilact este trimis de Vlădica Firmilian ca duhovnic al Mănăstirii Tismana.

Era un om călugăros, care nu concepea trecerea nici măcar a unei zile fără împlinirea pravilei şi a canonului. Postea mult, se ruga mult şi niciodată nu întârzia la slujbe. Cu sine era foarte aspru, însă cu maicile era mai îngăduitor. La fiecare miez de noapte lumina de la chilia părintelui era aprinsă.

Odată a cărat toată şiţa ce era trebuincioasă Schitului Cioclovina, făcându-şi canonul în urma măgarilor. Nu pierdea nici o ocazie de a fi împreună cu Hristos.

Era foarte milostiv; tot ce avea dădea, păstrând numai hainele ce le purta.

După o lungă suferinţă nelipsitul slujitor al altarului şi povăţuitor al obştii a trecut la cele veşnice în 1983. Cu o seară înainte cere macii Mihaela cea care l-a ajutat pe părinte pe ultimul drum să fie împărtăşit dimineaţă la ora 6. Deşi a primit sfintele Taine la unu noaptea dimineaţa la 6 după cuvântul sfinţiei sale s-a dus la iubitul său Hristos.

 

 Monahia Tatiana Răduleţ

Maica Tatiana -  Victoria – a văzut lumina zilei în 1921 şi a fost al şaselea copil al familiei Răduleţ. La 12 ani mezina familiei a fost dată în grija unei mătuşi pentru a învăţa croitorie. După terminarea liceului în 1950 întră în monahism la Mănăstirea Bistriţa primind la tundere numele de Tatiana.

La Mănăstirea Tismana Maica Tatiana a ajuns prin încredinţarea Mitropolitului Firmilian. În 1952 este numită stareţă a nou înfiinţatei obşti de la Tismana. Cu sprijinul Pr. Veniamin reuşeşte să mobilizeze întreaga obşte, 81 de vieţuitoare într-un timp în care vremurile erau foarte tulburi. 

Dar securitatea o acuză pe Maica Stareţă Tatiana că a tolerat în mănăstire foşti legionari. La aceasta s-a adăugat şi scorneala că Maica Stareţă ar fi delapidat fonduri din averea mănăstirii, fapt pentru care a fost arestată şi condamnată pe nedrept la 16 ani de temniţă grea în iadul de la Târguşor – Ploieşti.

Se ruga mult şi era foarte milostivă. Pentru a face bucurie maicilor duminica rămânea la bucătărie ca să facă ceva mai bun, căci pe atunci era foarte greu, maicile nu aveau ce mânca, dar Maica Tatiana prin felul ei de a fi le făcea pe maici să uite de toate lipsurile.

După eliberare Maica Tatiana a fost ocrotită de Vlădica Firmilian, dar gândul ei era tot la Tismana: „ nu e zi să nu mă gândesc la Tismana. Cred că mai sunt şi eu pomenită măcar ca fiul risipitor. Să dea Domnul să vină ziua aceea în care să zic: tot nu sunt vrednică să mă numesc fiica ta, primeşte-mă ca pe una din slugile tale.”

Exilul Maica Tatiana a încetat abia în 1977 când a primit derogare pentru a se reîntoarce la locul ei drag, Tismana.

A fost chemată la cer în 1986 pentru a se învrednici de cununa răbdării şi a muceniciei.

În amintirea suferinţelor îndurate maicile care au iubit-o au însemnat pe crucea mormântului: Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul.

 

  Monahia Nicodima Vasilache  

Maica Nicodima – Aneta Vasilache s-a născut în Galaţi din părinţi macedoneni. A fost căsătorită, şi cei doi soţi s-au despărţit în linişte cu hotărârea ca amândoi să ia calea mănăstirii, urmând sfatul Părintelui Arsenie Boca.

Cele cinci apartamente şi brutăria pe care o aveau i-au făcut pe cei care au condamnat-o să o declare burgheză.

Maica Nicodima a fost arestată odată cu Pr. Veniamin exarhul mănăstirilor şi cu maica Tatiana stareţa Mănăstirii Tismana la acea vreme pentru aprovizionarea cu alimente a partizanilor „fascişti” din munţi. La proces a primit 25 de ani de muncă silnică.

Mândră şi impulsivă din fire îşi alesese pentru călugărie ca virtute umilinţa. Era bună, stăpânită şi modestă. Binele îl făcea cu discreţie.

Având o cultură aleasă, bine pregătită, inteligentă, cu râvnă în slujirea lui Hristos, Maica Nicodima nu s-a dat la o parte din faţa slujirii la care a fost chemată, aceea de a fi lumină în întunericul comunist.

A urmat eliberarea prin graţierea din 1964 şi Maica Nicodima a revenit la Mănăstirea Tismana. S-a stins în mănăstire, acolo unde ani de zile s-a rugat şi a sperat în înnoirea spirituală a acestui neam greu încercat.

 

No tags for this post.

Related posts

Comments are closed.